Platformă de responsabilitate socială
a GDF SUEZ Energy România

Demarăm proiectul „Totul începe acasă!”

23 septembrie 2013 in Știri

Demarăm proiectul „Totul începe acasă!”

Habitat for Humanity și SOS Satele Copiilor, cu sprijinul GDF SUEZ Energy România și al fundației GDF SUEZ, demarează programul de reabilitare a caselor sociale “Totul începe acasă”. Evenimentul de lansare a programului va avea loc marți, 24 septembrie, începând cu orele 11, la SOS Satele Copiilor din Calea Floreasca, nr. 165, intrarea din strada Țărmului.

Complexul adăpostește 12 case, câte una pentru fiecare mamă socială, ce are în grijă 6-7 copii. Clădirile au fost date în folosință între 1993 și 1996, nu au fost renovate de atunci, iar starea lor s-a degradat, devenind din ce în ce mai mult un pericol pentru cei mici.

Proiectul constă în înlocuirea și izolarea termică a acoperișurilor, instalarea dispozitivelor de contorizare a consumului individual de gaz, înlocuirea ușilor, ferestrelor și centralelor termice și în realizarea izolației termice exterioare, pentru fiecare din cele 12 case sociale.

Prin programele şi acţiunile de responsabilitate socială pe care le iniţiem sau le susţinem, dorim să contribuim la o viaţă mai bună a comunităţilor locale. Copii sunt energia viitorului și au nevoie de sprijinul nostru, iar reabilitarea complexului are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață și studiu pentru cei 80 de copii. Pentru ei, casa înseamnă locul în care se nasc vise, speranțe și bucurii.

Facebook Like Facebook Share RSS